„Ancora”, o cherhana romantică

Pe malul lacului, ca o ancoră abia ridicată din apă. Ca un vas pescăresc plecat în larg dimineaţa devreme. Ca o poveste citită în paginile unui roman interbelic… Dincolo de iureşul vieţii şi-al oraşului grăbit, „Ancora” – www.ancora-cherhana.ro – este loc de popas, cherhana romantică şi pagină de foileton gurmand. Citește în continuare

Anunțuri

Debarcader. Cucina dell’amore

O plimbare prin Cismigiul anului 2006, la o ora de varf, ne apropie azi mai mult de viitor decat de trecut. Batranul parc, desenat de arhitectul Karl Meyer, si-a pierdut atractia populara, ajunsa la apogeu in epoca interbelica. Vechiul „Monte Carlo”, bombardat in ‘44, a fost recladit fara sarm si nu mai e de mult ce-a fost. Au disparut gradina „La Buturuga”, vanzatorii ambulanti, lebedele, pelicanii… Pentru multi, Cismigiul a devenit o scurtatura de acasa pana la serviciu si, daca n-ar fi fost duminicile, 1 Mai si serile tropicale de vara, parcul s-ar fi banalizat de mult.
De 1 Mai, deci – chestiune de mentalitate – , tot romanul iese la „doi mici si-o bere” in Cismigiu. Pe micile terase-restaurant, snobismul impune azi etichete de import. La „Debarcader”, de exemplu, meniul e o tema didactica pentru afirmarea comuniunii noastre lingvistice cu italienii. „Insalata verde” se traduce – nu-i asa? – salata verde, iar „insalata traditionale” – salata traditionala. „N’est-ce-pas? Ba spa!” Citește în continuare

Capitol. Un pranz burghez

Picture 001

Peste drum de Capsa si de Majestic, trasand unghiul drept intre Calea Victoriei si Strada Sarindar, Hotelul-Restaurant Capitol pare multor bucuresteni o prora care despica aglomeratia din cel mai animat punct al Capitalei. A fost, de-a lungul anilor de glorie, Cafe Royal, Hotel Broft si Hotel Louvre, banca, posta si societate de asigurari. Si-a regasit, in 1976, vocatia de local de lux care ofera „masa si casa”. Citește în continuare

La Butoaie. Filosofia butoaielor

LABUTOAIE

Cinic de-a dreptul, Diogene! N-a gasit in toata lumea antica alt loc mai bun pentru filosofie, decat in butoi! De-ar fi trait in vremurile noastre de nevestejita tranzitie, butoaiele l-ar fi inspirat, poate, sa deschida un local de cartier. Stiu si eu unul, in Titan, la care am fost recent. E un restaurant ai carui patroni au mila de viciile omului, ca vand bautura aproape la pret de magazin alimentar. Ce se intampla insa daca vrei sa mananci? O intrebare buna la ora pranzului, cand orice om primeste un telefon de la stomac: „Alo! Intra unde vezi ca scrie «La Butoaie»!”. Am intrat… Citește în continuare

Hanul Ancutei. La sfat cu hangita

hanul-ancutei_0

Recunosc, dupa atatea restaurante italiene, franceze, arabe si mexicane – unde cea mai mare parte dintre ingredientele mancarurilor vin cu avionul, simt din cand in cand, nevoia de o strachina umpluta cu felurile de baza ale taranului roman: bors de legume, cartofi, oua si branza. Cu gandul la aceasta matrice culinara am intrat, ca orice calator care bate drumul intre Suceava si Roman, la Hanu Ancutei. Il stiam de prin anii ’80, cand, datorita „binefacerilor” epocii, devenise un imens frigider gol si de aceea am fost tare surprins sa vad ca locul de popas, ridicat, se pare, prin secolul al XVIII-lea, traieste o noua viata. O viata al carei rafinament il dau nu numai cuptoarele, mobilierul, mastile si obiectele gospodaresti originale, dispuse firesc intr-un spatiu armonic, dar si lautarii, tinuta hangiilor, detaliile tacamurilor si ale veselei, caldura invaluitoare cu miros de lemn aprins si de fructe puse la uscat… Citește în continuare

Pescarul. Povesti cu pesti

Povestea restaurantului „Pescarul” nu poate incepe decat cu „a fost odata”. A fost, deci, prin anii ’70, un local la kilometrul zero al Bucurestiului, frecventat de studentime si de scriitori, rivalizand, inainte de cutremur, cu raposatul „Dunarea”. Citește în continuare

Da Alfonso. De la daci la romani

da alfonso

Cum zilele acestea se implinesc 1.900 de ani de la cucerirea dacilor de catre romani si cum urmaresc de mai mult timp misterioasa sinteza a neamului, m-am hotarat sa merg la un local „daco-roman”! N-a trebuit sa-l caut prea mult, era pe langa casa: il stiam, doar ca avea alt nume. Restaurantul „Select” se trasformase in „Da Alfonso”. Trecandu-i pragul, aveam sa constat ca tranzitia, ca peste tot in Romania, merge greu. Patronul, italian cu initiativa (cum am invatat din manulalul de istorie), ar fi vrut sa schimbe totul cu forta talerilor, dar elementul local (raul-ramul si bairamul) nu s-a lasat cucerit asa usor. Citește în continuare

Casa Jienilor. Postul ca la Jieni

Casa-Jienilor

Cine nu stie ca Iancu Jianu a fost haiduc? Unul care avea treaba cu boierii necinstiti, facand dreptate acolo unde n-ajungea legea? S-a scris ca era scund, dar frumusel si plimbaret prin Bucurestiul veacului al XIX-lea, unde a si fost prins de arnauti. Condamnat la moarte, a fost iertat, pentru ca o fata de neam l-a cerut de sot. Jianu a renuntat la haiducie, devenind un boiernas, proprietar de case la Bucuresti si Craiova. Povestea romantica a eroului de film i-a impresionat pe intreprinzatorii moderni, care s-au grabit sa-i puna numele carismatic pe firma unui local din buricul targului. Citește în continuare

La Italieni. Brunch concept

Imagine

Cat de receptivi suntem la nou si dispusi sa asimilam concepte? Judecand dupa lunga izolare de Europa gurmanda, cultura gastronomica romaneasca ar trebui sa zbarnaie acum de „new entries”.
In realitate, portia de libertate pe care romanul si-a luat-o intr-un decembrie tine si de foame, si de „lasa-ma sa te las”. In numele aceleiasi libertati s-au importat artefacte si toane culinare pentru naivi si snobi. Dar in cate camine se vorbeste azi despre Vatel ori despre arta culinara? Aproape nicaieri. Iar cei care vorbesc nu merg la restaurant.

BRUNCH. Cu acest „brunch” am, de fapt, o socoteala personala. Ma trezisem intr-o zi mai tarziu ca de obicei. Trecuse ora micului-dejun, iar lunch-ul era prea departe. Ce-ar fi sa iau un brunch, mi-am zis, si asa am ajuns „La Italieni”. Citește în continuare

Maccheroni. Gondola si catifea

macc
Venind de la Roma, v-a dezamagit Capitala? Ternul cartierelor-dormitoare, aglomeratia insalubra, dughenele fara sarm v-au intristat? Cand ma bantuie si pe mine dezagreabilul sentiment, ma-ntorc la Bucurestiul anilor ’30: dupa o plimbare pe strazile vechi, sunt gata sa iert chiar si 1.000 de pacate! Bunaoara, dincolo de Piata Galati, am vazut o casa cu interiorul renovat dupa toate regulile decoratiunii ca sa devina Restaurantul „Maccheroni”. Citește în continuare